Politica

Grindeanu: Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește

Șeful PSD, Sorin Grindeanu, insistă că din 2027 taxele pentru români și companiile românești nu vor crește

“Am ales o cale de mijloc până la urmă și anume faptul că PSD-ul își dorește să fie un factor de
echilibru între populismul fără soluții și austeritatea care sărăcește popolația și a sărăcit-o în
ultimul an și jumătate și blochează economia așa cum vedem cu toți. Nu vom accepta risipa
banului public, dar nici nu vom accepta ideea că orice problema bugetului trebuie rezolvată
punând noi taxe pe români și pe firmele românești. De aceea vreau să fiu foarte clar, fiindcă am
văzut o dezbatere în aceste zile, anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor
crește”, a spus Grindeanu, la sediul central al PSD.

El a adăugat că “economia are nevoie de predictibilitate și acest lucru îl vom asigura”.

“În ședința de astăzi a
Biroului Permanent Național am discutat prioritățile atât în ceea ce privește reforma statului, cât și
în ceea ce privește relansarea economiei. Spre deosebire de alții, și anume de domnul fost prim-ministru Ilie Bolojan, noi nu vom discuta despre reformă, ci vom arăta concret cum se face”, a continuat el.