In vizor

Casa în care Ion Vlasiu și-a sculptat capodoperele, cumpărată de Consiliul Județean

Președintele Consiliului Județean (CJ) Mureș, Peter Ferenc, și moștenitoarea sculptorului Ion Vlasiu (1908-1997), Ioana Maria Vlasiu, au semnat, marți, la Târgu Mureș, contractul de vânzare-cumpărare a casei din Bistra Mureșului în care artistul a creat marile sale capodopere.

‘Consiliul Județean Mureș a decis, în luna decembrie, achiziționarea casei în care a locuit sculptorul, pictorul și scriitorul Ion Vlasiu din Bistra Mureșului, oferită spre vânzare de fiica artistului, Ioana Maria Vlasiu. Am semnat, astăzi, în numele Consiliului Județean, contractul de vânzare-cumpărare a casei artistului’, a declarat, pentru AGERPRES, președintele CJ Mureș, Peter Ferenc.

 

Alături de casa propriu-zisă, CJ Mureș a decis achiziționarea lucrărilor de sculptură, tablourilor, desenelor, obiectelor de artă tradițională, obiectele personale și arhiva documentară aflată în imobil.

‘Muzeul Județean Mureș, care administrează bunurile culturale din județ, susține că aceste obiecte ar putea completa colecția deja existentă a maestrului, care include peste 100 de lucrări expuse la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Totodată, se propune transformarea casei într-un muzeu memorial dedicat artistului, care ar putea contribui la promovarea culturală a zonei. O evaluare recentă stabilește valoarea imobilului la 273.400 lei, iar bunurile culturale mobile sunt estimate la 417.480 lei pentru mijloace fixe și 44.030 lei pentru obiectele de inventar. Consilierii județeni au aprobat achiziționarea imobilului’, a arătat Consiliul Județean Mureș, într-un comunicat de presă, dat publicității la momentul adoptării hotărârii.

 

Deputaul PSD Mureș, Dumitrița Gliga, a salutat achiziționarea casei sculptorului Ion Vlasiu de către CJ Mureș, arătând că instituția a înțeles importanța demersului privind prețuirea moștenirii culturale a artistului.

‘Casa sculptorului Ion Vlasiu – componentă a patrimoniului cultural mureșean și național – aparține de azi Consiliului Județean Mureș. Mă bucur că la Consiliul Județean Mureș s-a înțeles importanța demersului nostru privind prețuirea moștenirii culturale a artistului Ion Vlasiu și păstrarea nealterată a acestui edificiu, iar astăzi, în prezența doamnei Ioana Vlasiu – fiica marelui sculptor, și a nepotului acestuia, s-a semnat contractul având ca obiect această valoroasă achiziție. Casa sculptorului Ion Vlasiu de la Bistra Mureșului ajunge astfel în patrimoniul Consiliului Județean Mureș, urmând a intra în administrarea Muzeului Județean Mureș. În atelier sunt sculpturi și manuscrise, așa cum le-a lăsat maestrul când a plecat la cele veșnice, în anul 1997: peste 100 de lucrări, inclusiv sculpturi din gips, piatră și lemn, precum și picturi; oale din ceramică țărănească și oale confecționate din ceramică neagră de Deda; biblioteca artistului cu peste 100 de volume’, a afirmat deputatul Dumitrița Gliga marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, grădina casei din Bistra Mureșului este la fel de importantă pentru creația lui Ion Vlasiu, întrucât găzduiește trei ansambluri sculpturale: ‘Cartea de piatră a proverbelor’, o alee cu pietre inscripționate cu 10 de proverbe populare, ‘În veșnicie’, locul de meditație cu pietre verticale, și pietrele plate.

 

În imobilul în care a creat Ion Vlasiu există numeroase sculpturi, tablouri pictate și manuscrise originale ale artistului, începând cu anul 1958, când a venit pentru prima dată la Bistra Mureșului, iar curtea prezintă numeroase sculpturi în blocuri de piatră, considerate de localnici un mini-Stonehenge.

În atelierul din Bistra Mureșului sunt toate lucrurile artistului, de la pălărie, la halatul de lucru, la uneltele pe care le folosea, precum și o serie de crengi cu forme ciudate pe care le aduna din excursiile sale prin pădurile din apropiere sau în timp ce pescuia în Mureș.

Ion Vlasiu s-a născut în 6 mai 1908, la Lechința, în județul Mureș, și a decedat în 18 decembrie 1997, la București.

Câteva dintre piesele lui Ion Vlasiu împodobesc o serie de orașe din țară: ‘Maternitate’ (1958) se află în Parcul Floreasca din București, ‘Horia, Cloșca și Crișan’ (1974) este la Cluj-Napoca, Monumentul Unirii (1975), la Blaj, Monumentul lui Aurel Vlaicu (1976), la Târgu Mureș, Ion Creangă (1983), la Piatra Neamț, și Monumentul lui Constantin Romanu Vivu, martir al Revoluției de la 1848-1849, se află la Sângeorgiu de Mureș din septembrie 1989, acolo unde revoluționarul a fost executat.