Un autocamion de tip frigorific încărcat cu carne s-a răsturnat, luni dimineață, în afara părții carosabile, pe DN 15, pe raza localității Stânceni, județul Mureș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita.
La locul accidentului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Până la sosirea echipajelor operative, șoferul s-a autoevacuat și a fost preluat de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), pentru acordarea îngrijirilor medicale. Ulterior, acesta a refuzat transportul la spital.

Foto: ISU Harghita
Pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, deoarece rezervorul de motorină al autocamionului a fost fisurat în urma accidentului.
