
Polițiștii rutieri au derulat, vineri dimineață, o acțiune de tip blitz, plasând un aparat radar în localitatea Budiu Mic, comuna Crăciunești, pe Drumul Comunal 65, care face legătura cu Strada Budiului din Târgu Mureș, zonă în care se produc frecvent accidente rutiere din cauza vitezei, într-o oră fiind aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 17.000 de lei.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
”În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier Mureș, împreună cu Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Târgu Mureș, au desfășurat în intervalul orar 07:00 – 08:30, o acțiune de tip blitz, în vederea creșterii siguranței rutiere prin combaterea nerespectării regimului legal de viteză. Activitățile s-au desfășurat pe DC65, la intrare în Târgu Mureș, și Budiul Mic, zone cu risc ridicat de accidente, fiind utilizate cinemometre TRUCAM. Au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 17.000 de lei”, a arătat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, într-un comunicat de presă.
Din totalul sancțiunilor, 22 au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, patru pentru neutilizarea centurii de siguranță, iar două pentru deficiențe tehnice ale autovehiculelor, fiind reținute două certificate de înmatriculare.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
De asemenea, au fost efectuate 38 de testări pentru consumul de alcool.
”Acțiunea are un caracter preventiv, dar și unul coercitiv, scopul nostru fiind acela de a determina conducătorii auto să manifeste un comportament responsabil de trafic. Viteza rămâne una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, iar mesajul nostru este unul clar: respectarea limitei legale de viteză poate face diferența între viață și moarte. Am avut foarte multe acțiuni pe linie rutieră și în perioada următoare vom continua acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță în rândul tuturor participanților la trafic. S-a constatat, în perioadele în care se fac astfel de acțiuni, o diminuare a accidentelor rutiere și sperăm ca și în perioada următoare să avem astfel de rezultate”, a declarat presei, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, inspector principal de poliție Aurica Mate.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Majoritatea șoferilor opriți în trafic pentru depășirea vitezei regulamentare au invocat drept motiv graba de a ajunge la muncă sau la școală.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Zona în care polițiștii rutieri au derulat acțiunea de vineri este un drum de legătură între DJ151D și municipiul Târgu Mureș, intens circulat în special la ore de vârf, o șosea îngustă, care prezintă numeroase curbe.