Un artizan independent de ceasuri mecanice din Târgu Mureș, Alin Constantin Mureșan, a creat un ceas personalizat pentru Nadia Comăneci, în onoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii mondiale, obținută pe 18 iulie 1976 la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal.

‘Și dacă tot veni vorba despre ceasul custom, trebuie să spun că toate cele realizate până acum au fost interesante și cu particularități aparte pentru fiecare dintre cei care le poartă pe mână, însă aș vrea să-l menționez pe cel realizat pentru Nadia Comăneci. Ceasul creat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii olimpice a fost cel pe care i l-am înmânat Nadiei Comăneci la gala de la Onești. Ceasul are în cadranul secundarului tabela de la Montreal, în care apare numărul ei de concurs și acel 1,00 pe care tabela de marcaj nu a putut să-l înscrie ca notă de 10’, a declarat presei Alin Constantin Mureșan.

Artizanul a subliniat că acest ceas mecanic unic a fost creat pentru a onora acea realizare și valorile pe care le reprezintă: excelența, perseverența și inspirația atemporală.
Confirmarea valorii artizanului independent de ceasuri mecanice din Târgu Mureș, Alin Constantin Mureșan, a venit prin selectarea sa oficială la Grand Prix d’Horlogerie de Geneve 2026, la categoria Challenge, acesta fiind primul an cu participare românească.
Alin Constantin Mureșan a precizat că în acest an, în premieră pentru România, țara noastră are doi reprezentanți la Grand Prix d’Horlogerie de Geneve, una dintre cele mai importante competiții mondiale dedicate ceasurilor, considerată un adevărat ‘Oscar’ al industriei.

Alături de Alin Constantin Mureșan, în competiția de la Geneva se va afla și Vlad Miron, un artizan din București.
‘Sunt bucuros să vă anunț: #constantime Genesis face parte din selecția oficială Grand Prix d’Horlogerie de Geneve 2026, la categoria Challenge. Primul an cu participare românească. Grand Prix d’Horlogerie de Geneve 2026 este cea mai importantă competiție internațională de orologerie, organizată anual la Geneva pentru a evidenția și premia cele mai remarcabile creații ale industriei de orologerie contemporană. Pentru mine, această participare reprezintă temelia pe care îmi doresc să construiesc un brand românesc solid și durabil. Genesis este primul meu model realizat într-o serie limitată de numai 25 de piese. Faptul că un ceas născut și realizat în atelierul meu din Târgu Mureș ajunge într-o competiție de asemenea nivel îmi confirmă că drumul început merită continuat’, a declarat artizanul mureșean.
În septembrie, ceasul mureșeanului urmează să fie evaluat de un juriu format din 24 de persoane.
‘Urmează acum, în următoarea etapă, ca din fiecare categorie să fie nominalizați câte șase competitori care vor lua parte la runda finală. Ce se câștigă? În primul rând, recunoașterea și atenția. Pentru că publicul de colecționari sau de consumatori de ceasuri este foarte mare’, a precizat Alin Constantin Mureșan.
El spune că a început să se ocupe de ceasuri în urmă cu aproximativ un an și jumătate, din pură pasiune.
‘Am mers mai departe, spre a le dezmembra și a face un cu totul alt ceas, un ceas nou. Cadranele le realizez în întregime, ele pornesc de la o bucățică de alamă. Se pregătește un proiect pe calculator pentru a realiza designul cu laser. Ulterior, acesta este vopsit, șlefuit, aurit. De cele mai multe ori trebuie luat de la zero pentru că a apărut o zgârietură. Urmează apoi mecanismul; eu folosesc doar mecanisme mecanice elvețiene. La mecanism se pot schimba punțile superioare, deci partea vizibilă. Apar și niște gravuri (…). Ajungem și la carcasă. Și pe aceasta aș dori să o produc eu, dar deocamdată o import. Există deja un proiect realizat cu cineva din Bruxelles, tot un român, și urmează, să sperăm, așa cum mi-am dorit de la început, ca ideea ceasului să fie din Transilvania, pornind de la numele mele, Constantin și Time’, a afirmat Alin Constantin Mureșan. AGERPRES
