In vizor

Sute de litri de ulei uzat și deșeuri depozitate ilegal, descoperite la firme de dezmembrări auto

Polițiștii mureșeni și inspectorii de mediu au descoperit, luni, circa 160 de tone de deșeuri și peste 350 de litri de ulei uzat depozitate ilegal direct pe sol, în urma a patru percheziții domiciliare desfășurate în comunele Suseni și Aluniș, la puncte de dezmembrări auto.

 

 

‘Perchezițiile au fost desfășurate în comunele Suseni și Aluniș, din județul Mureș, la locuințele unor persoane bănuite că ar desfășura, în mod ilegal, activități de dezmembrare a autovehiculelor și de comercializare a pieselor auto rezultate din acestea. La locațiile vizate, polițiștii au descoperit și indisponibilizat aproximativ 160 de tone de deșeuri, constând în vehicule dezmembrate aflate în diferite stadii, precum și 350 de litri de ulei uzat. Totodată, au fost descoperite și alte categorii de deșeuri, respectiv materiale plastice, anvelope, materiale textile, precum și piese și componente auto electrice, depozitate necorespunzător, direct pe sol’, a anunțat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, cercetările polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de eliminarea, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

 

Acțiunea s-a derulat în cadrul Operațiunii ‘Jupiter’, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Poliției municipiului Reghin. De asemenea, la percheziții au participat și specialiști din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Mureș.