Politica

Senatul respinge accesul adolescenților de la 16 ani la psiholog fără acordul părinților

O propunere legislativă a USR prin care minorii care au împlinit 16 ani să poată merge la psiholog fără acordul părinților a fost respinsă de Senat. PNL, PSD și AUR au fost partidele care s-au opus.

Propunerea legislativă a fost respinsă miercuri cu 56 de voturi “pentru”, 18 “contra” și 15 abțineri.

Concret, propunerea legislativă are ca object de reglementare completarea Legii nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, modificarea și
completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare,
precum și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și
completările ulterioare, în sensul facilitării accesului minorilor care au împlinit vârsta de 16 ani
la servicii de evaluare psihologică clinic , consiliere psihologică și psihoterapie, prin
recunoașterea posibilității acestora de a consimți în mod autonom la astfel de servicii, fără a mai
fi necesar acordul reprezentanților legali. 

Proiectul prevede și evaluarea capacității minorului de a înțelege natura și implicațiile serviciilor solicitate. În forma analizată de comisii, această evaluare urma să fie realizată de un psiholog cu drept de liberă practică.

Inițiativa include și prevederi referitoare la confidențialitatea informațiilor obținute în cadrul ședințelor, precum și excepții pentru situații de risc grav și iminent, în care ar fi necesară intervenția unor autorități sau servicii specializate.

Anterior, Comisiile pentru sănătate, pentru învățământ, știință și inovare, juridică și pentru tineret și sport au adoptat, cu majoritate de voturi, un raport comun de respingere a inițiativei legislative.

Guvernul a transmis un punct de vedere favorabil adoptării inițiativei, potrivit documentelor din procedura legislativă. Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au emis, de asemenea, avize favorabile, cu observații și propuneri.

Dezbaterile, dominate de înțelegeri „trăsnite”

La dezbaterile din plenul Senatului, prima Cameră sesizată în acest caz, George Vlăescu de la AUR a spus că tinerilor ajunge să le fie modelat “psihologic viitorul”, sugerând că ar putea fi vorba de ideea unor ONG-uri. De asemenea, el a explicat că proiectul pleacă de la premisa că părinții din România sunt abuzivi și copiii trebuie să își caute singuri “un părinte spiritual”.

Gheorghe Vela, senator POT, a spus că, dacă un părinte vede că un copil are probleme, “îl ia de mână și îl duce singur la psiholog, nu e nevoie ca el să meargă singur”. 

Senatoarea PSD Andreea Bică a declarat că “trebuie să fim atenți când schimbăm raportul dintre copil, familie și specialist”, iar legea trebuie să fie una care apropie cele trei părți, nu care le desparte.

Senatorul PNL Augustin Țâgârlaș a afirmat că în alte țări, la 16 ani copiii au drept de vot, iar în vremurile în care trăim, la această vârstă tinerii sunt foarte deschiși în a înțelege problemele reale. De asemenea, senatorul a completat că, dacă din cauza familiei nu pot discuta probleme personale, ei trebuie să aibă dreptul să apeleze la un specialist.

La finalul votului, senatoarea Victoria Stoiciu a descris dezbaterile din senat ca fiind de “noaptea minții”.

“O inițiativă legislativă de o simplitate salvatoare – dreptul unui adolescent de 16 ani de a merge la psiholog fără semnătura părinților, a fost măcelărită prin vot. Vorbim despre copii care poartă pe umeri abisuri pe care nu le pot rosti acasă. Despre vieți care atârnă de o mână întinsă la timp. Despre copii cu părinți plecați la muncă peste hotare, pentru care o simplă foaie semnată devine un zid birocratic imposibil de trecut. Și totuși, legea a picat. Singurii care au votat pentru lege au fost senatorii USR (care sunt si inițiatori ai proiectului) și UDMR, plus un senator PNL. Și, desigur, eu”, a scris ea pe Facebook.

Ea spune că principala cauză o reprezintă “o revărsare de aberații paranoice”.

“În mintea îmbibată de conspirații a extremiștilor, un psiholog nu mai salvează suflete, ci îndrumă copiii să-și schimbe sexul sau subminează sfânta autoritate parentală. Mizerii ideologice aruncate in nestire. Așa arată cinismul politic. Sănătatea mintală a unei generații e sacrificată pe altarul conspirațiilor ieftine sau a unor calcule politice meschine”, a conchsi ea.