Din oras

Proiectele municipiului Târgu Mureș pentru Trenul Metropolitan, aprobate

Primăria Târgu Mureș a anunțat, marți, aprobarea de către Consiliul Local a documentațiilor și angajamentelor financiare pentru proiectul ‘Tren Metropolitan Mureș’, prin care se va dezvolta un sistem de transport feroviar unic în țară, pe ruta Reghin – Târgu Mureș – Luduș, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 830 de milioane de lei.

‘Pentru prima dată, Târgu Mureșul și localitățile din jur vor fi conectate printr-un sistem modern, rapid și predictibil, care va reduce timpul petrecut în trafic și va apropia oamenii de locurile de muncă, de școli și de servicii. Votul de astăzi este un pas important spre transformarea acestui proiect în realitate, valorificând oportunitățile oferite de fondurile europene’, a arătat primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, într-un comunicat de presă.

Potrivit conducerii Primăriei Târgu Mureș, proiectul strategic ‘Tren Metropolitan Mureș’ este una dintre cele mai importante investiții în mobilitatea regională din ultimii ani, iar finanțarea de circa 830 de milioane de lei urmează să fie asigurată prin Programul Transport 2021-2027, din fonduri europene nerambursabile și contribuțiile partenerilor implicați.

‘Prin hotărârile adoptate au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției, valoarea totală a proiectului, contribuția Municipiului Târgu Mureș, precum și mandatul acordat primarului municipiului pentru reprezentarea intereselor comunității în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Feroviar ‘Tren Metropolitan Mureș’. Proiectul urmărește introducerea și dezvoltarea unui sistem de transport feroviar metropolitan modern pe axa Reghin – Târgu Mureș – Luduș, conectând municipiul cu localitățile și comunele din zona metropolitană și oferind o alternativă rapidă, sigură și sustenabilă la transportul rutier’, se menționează în comunicatul de presă.

Pentru Târgu Mureș, a subliniat municipalitatea, investiția include amenajarea facilităților de intermodalitate și a spațiilor publice aferente stațiilor feroviare, precum zone Park&Ride și Kiss&Ride, stații pentru transportul public local, spații dedicate bicicletelor și trotinetelor, locuri pentru persoane cu mobilitate redusă, amenajări pietonale și spații verzi.

‘Prin implementarea proiectului se urmărește reducerea timpilor de deplasare între localitățile din județ, diminuarea traficului rutier, creșterea accesibilității și dezvoltarea unei mobilități moderne, eficiente și prietenoase cu mediul. Adoptarea acestor hotărâri reprezintă o etapă esențială în procesul de depunere și implementare a proiectului, în vederea obținerii finanțării europene și demarării investițiilor prevăzute’, se mai precizează în comunicatul citat.