Eveniment

Aproape 20 de persoane aflate într-o sală de sport, evacuate în urma izbucnirii unui incendiu

Aproximativ 20 de persoane care se aflau într-o sală de sport, într-un fost centru comercial din Târgu Mureș, au fost evacuate, luni seara, după ce un incendiu a izbucnit la etajul trei al clădirii, nefiind înregistrate victime.

”Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au fost solicitați să intervină în urma izbucnirii unui incendiu în incinta unui centru comercial situat în Piața Victoriei, municipiul Târgu Mureș. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul a fost localizat la nivelul etajului trei al complexului, unde au fost semnalate degajări de fum. Din fericire, incendiul a fost lichidat, fiind limitată extinderea acestuia. (…) Din interiorul clădirii, de la etajul doi, au fost evacuate aproximativ 20 de persoane care se aflau la o sală de sport. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, locotenent Alexandra Călușeri.

Reprezentanta ISU Mureș a precizat că sistemul automat de stingere al complexului s-a activat, contribuind la limitarea efectelor incendiului.

Începând de luni seara, a precizat ISU Mureș, pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș, de la Detașamentul Reghin și de la Punctul de Lucru Sărmașu au intervenit la două incendii, unul la o locuință, în Cristești, și unul la o anexă gospodărească situate lângă o casă, la Șăulia, și la un accident rutier produs pe DN 15, la intrarea în localitatea Gornești dinspre municipiul Reghin, unde un autoturism a lovit un cerb. ”În urma evenimentului, a rezultat o victimă de cod verde, șoferul autoturismului, care a fost evaluată medical la fața locului. Din nefericire, cerbul a decedat în urma impactului”, a precizat ISU Mureș.