Din oras

SPCRPCIV a deschis un punct de lucru la Sighișoara; va deservi peste 50.000 de locuitori

Instituția Prefectului – Județul Mureș prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Mureș a inaugurat, luni, la Sighișoara, un punct de lucru care va deservi peste 50.000 de locuitori din sudul județului.

‘Nu a fost ușor, dar am reușit să deschidem acest punct de lucru în municipiul Sighișoara, am înțeles că va deservi undeva la 50.000 de locuitori din Sighișoara, din comunele și satele care sunt în zonă. Sunt foarte bucuros să văd deja că în noul punct de lucru sunt peste 20 de cetățeni care doresc fie să înmatriculeze, fie să schimbe permisele. Pentru noi este o bucurie să vedem că în județul nostru avem mai multe puncte de lucru și sper ca în viitor să fie de folos comunității (…). Ambițiile noastre cresc pe zi ce trece și sper să putem deschide cât de repede și noul sediu de la Târgu Mureș’, a declarat prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs.

El l-a felicitat pe șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Mureș, Raul Cazan, pentru operativitatea deschiderii celui de-al doilea punct de lucru din județ, după cel de la Reghin.

‘Este al doilea punct secundar pe care îl avem în județul nostru, după cel de la Reghin, care funcționează foarte bine. Împreună cu conducerea Instituției Prefectului și cu domnul primar, de mai mult timp s-a intenționat deschiderea și în municipiul Sighișoara a unui punct secundar unde să se desfășoare toate activitățile specifice serviciului de permise și înmatriculări. S-a luat în considerare faptul că este cel mai departe municipiu din județul nostru ca distanță față de reședința de județ, față de Târgu Mureș, și sperăm ca în sensul ăsta să fim mai aproape de cetățeni și fiecare să poată să beneficieze de serviciile noastre, de activitățile se vor desfășura aici, lunea și miercurea (…). Cetățenii se pot prezenta exclusiv pe bază de programare online și se vor efectua toate operațiunile specifice pe linia de înmatriculări auto. Aici înseamnă înmatriculări definitive, autorizații provizorii precum și radieri’, a subliniat șeful SPCRPCIV Mureș.

În punctul de lucru de la Sighișoara vor lucra două persoane, care se vor deplasa de la Târgu Mureș.

‘Sunt persoane care vin de la punctul Mureș deoarece avem probleme destul de mari de personal și, deocamdată, nu avem persoane care să deservească exclusiv punctele secundare (…) Deficitul de personal al SPCRPCIV Mureș este de 30% (…). Acest punct de lucru va avea un impact destul de consistent, în sensul că toți locuitorii municipiului Sighișoara și ai comunelor arondate nu vor mai trebui să vină până la Târgu Mureș. La Sighișoara, pentru astăzi, s-au făcut în jur de 30 de programări’, a precizat Raul Cazan.

 


Foto: Dorina Matiş/AGERPRES


Primarul din Sighișoara, Ioan Iulian Sîrbu, a salutat deschiderea noului punct de lucru al SPCRPCIV Mureș, arătând că aceasta a fost o dorință mai veche a administrației publice locale.

‘Astăzi s-a deschis primul birou de înmatriculări auto și permise de conducere, ceea ce pentru municipiul Sighișoara este un pas foarte important. Este un lucru important, bineînțeles, atât pentru locuitorii municipiul Sighișoara, dar și pentru locuitorii din împrejurimi, pentru că, practic, va deservi întreaga zonă. Programul de funcționare va fi luni și miercuri, de la ora 9:00 la ora 14:00. Am găsit de comun acord o locație ultracentrală pentru a fi ușor de de găsit de către doritori, este în sediul Poliției Locale. Pentru operativitate, toate programările se fac online, astfel încât fiecare dintre cei care sunt programați să fie primiți și serviți cu profesionalism’, a declarat Ioan Iulian Sîrbu, în timpul inaugurării.

Persoanele prezente la ghișeul noului punct de lucru al SPCRPCIV Mureș de la Sighișoara au salutat inițiativa, arătând că o deplasare la Târgu Mureș pentru rezolvarea problemelor legate de înmatricularea sau radierea autovehiculelor ar fi presupus cel puțin o jumătate de zi.

Exit mobile version