Eveniment

Primul concurs de frumusețe pentru câini fără pedigree, la ‘MetișExpo’, la Platoul Cornești

Grădina Zoologică din Târgu Mureș organizează, în premieră, ‘MetișExpo’, primul concurs de frumusețe pentru câini fără pedigree, ca o recunoaștere a faptului că aceștia sunt considerați campionii adaptabilității și ai afecțiunii.

‘Grădina Zoologică din Târgu Mureș invită publicul la un eveniment inedit dedicat câinilor fără pedigree (Canis lupus familiaris), celebrând loialitatea și farmecul lor unic. Sub deviza ‘Frumusețea nu are nevoie de pedigree’, organizăm o zi dedicată exclusiv metișilor, subliniind importanța adopției și a responsabilității față de animalele de companie care, deși nu dețin certificate de origine, oferă o iubire necondiționată. Evenimentul va debuta la ora 10:00 cu verificarea carnetelor de sănătate, urmată de ‘Parada Metiș’, un moment de mândrie pentru toți proprietarii de căței multirasă. Programul include concursuri jurizate, festivități de premiere și sesiuni foto menite să surprindă energia și bucuria participanților. Accesul este permis exclusiv câinilor vaccinați, deparazitați și ținuți în lesă, sub supravegherea unui însoțitor adult (…). Metișii sunt adesea campionii adaptabilității și ai afecțiunii, iar această zi le este dedicată în totalitate pentru a onora legătura specială dintre om și câine’, a anunțat luni, într-un comunicat de presă, Grădina Zoologică din Târgu Mureș.

Evenimentul, primul de acest gen din Târgu Mureș, este programat în data de 10 mai, iar prin organizarea acestuia Administrația Grădinii Zoologice și Platoul Cornești se deschid ca un spațiu al ‘educației și al respectului față de toate formele de viață’.

Potrivit regulamentului expoziției, postat pe site-ul Grădinii Zoologice din Târgu Mureș, câinii trebuie ținuți în lesă pe toată durata evenimentului, cu excepția zonelor special amenajate, acolo unde acestea există, proprietarii sau însoțitorii fiind integral responsabili pentru comportamentul patrupedului câinelui lor pe toată durata evenimentului și curățarea după câine.

‘Orice comportament agresiv al câinelui sau al însoțitorului poate atrage descalificarea sau eliminarea imediată din eveniment. Câinii înscriși trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: vaccinați conform legislației în vigoare; deparazitați intern și extern; clinic sănătoși, fără boli contagioase. Evenimentul este dedicat exclusiv câinilor metișii (fără pedigree). Participarea este deschisă câinilor de toate taliile și vârstele. Fiecare câine trebuie să fie însoțit de un adult responsabil (cu vârsta de minimum 18 ani)’, arată regulamentului MetișExpo.

Grădina Zoologică din Târgu Mureș, organizatorul evenimentului, este cea mai mare instituție de acest fel din România, cu o suprafață de 42 de hectare, cu peste 120 de specii și aproape 1.000 de exemplare.

Exit mobile version