
Parlamentarii demisionari din POT, conduși de deputata Tasica Simu, au susținut miercuri, la Parlament, o declarație în care au făcut acuzații grave la adresa conducerii formațiunii extremiste POT.
Simu a citit o declarație în care cei demisionari spun că “mitocănia, huliganismul și lipsa de comunicare trebuie să înceteze”, iar ei sunt datori să dea socoteală în fața votanților.
“Presa trebuie să fie garantul transparenței decizionale și a activității noastre cotidiene, chiar dacă, din păcate, unii lideri au uitat acest lucru. Mai mulți demnitari au părăsit POT din mai multe motive serioase, dintre care amintim: dictatura manifestată prin atitudinea autoritară excesivă și aroganță a unui lider care a compromis ideea de echipă și democrație internă. Lipsa totală de transparență financiară, inclusiv asupra modului în care au fost gestionate subvențiile publice, menite să sprijine dezvoltarea partidului și a organizațiilor locale. Administrarea defectuoasă a fondurilor provenite din cotizațiile membrilor, fără consultare, fără justificare și fără responsabilitate, numirea netransparentă a reprezentanților în secțiile de votare, în contradicție cu promisiunile făcute membrilor fideli, care au muncit necondiționat pentru partid”, a spus Simu.
Ea a mai reclamat un “comportamentul agresiv și inacceptabil față de colegi și față de jurnaliști, comportament care a adus prejudicii grave imaginii noastre colective”.
De asemenea, sunt și alte lucruri pe care, pentru moment, parlamentarii care au plecat din POT au transmis că nu vor să le facă publice, pentru că “nu dorim să alimentăm un conflict pe care îl considerăm încheiat – un episod regretabil care trebuie lăsat în urmă”.
În finalul declarației, Tasica Simu a afirmat că “nu suntem aici să repetăm greșelile pseudoliderilor în care au crezut.
Întrebați dacă au primit oferte de la alte partide să se alăture lor, Simu a declarat că au fost tatonări de la PSD și USR și exclude o “încolonare” în spatele deputatului Gigi Becali, neafilitat și el după demisia din AUR.
Cei din AUR nu i-au chemat efectiv în partid, ci să aibă “o eventuală colaborare în viitor”.
“Da. În principiu, toată lumea ne-a întrebat același lucru ca și dumneavoastră, care este direcția pe care vrem să pornim și da, ne-au dat de înțeles că este loc pentru noi cam oriunde. (…) Din start ne-am exprimat dorința de a rămâne un grup unitar, monolit, care nu a plecat din acest partid pentru funcții, pentru bani, pentru poziții”, a completat Simu.
Întrebată dacă în spatele POT se află Călin Georgescu, Simu și ceilalți parlamentari au refuzat să răspundă, afirmând că, dacă la început au crezut în planul lui Georgescu și l-au votat, pe parcurs părerea lor s-a schimbat.
Totodată, susținerea POT pentru candidatul Călin Georgescu a fost una asumată și nu impusă în mod dictatorial, “singura decizie, singurul sondaj exprimat în mod transparent”.
Legat de deciziile din partid, aceștia au acuzat că ele sunt luate doar de Anamaria Gavrilă, sora și partenerul celei dintâi, ambii parlamentari, iar membrilor doar li se aduc la cunoștință sau află din presă.
Întrebată dacă a primit o ofertă de la Claudiu Târziu, deputata a spus: “Nu știu să vă spun în momentul acesta dacă de la domnul Târziu a veni. Nu știu. S-a vorbit din mai multe direcții cu mai mulți colegi și chiar nu am toate informațiile cap la cap”.
Despre petrecerile și mesele de protocol îmbelșugate pe care POT le-ar fi plătit din bani publici, parlamentarii au declarat că ei nu au fost invitați și nu știu pe ce s-au cheltuit nici banii din subvenții, nici banii din cotizații.
De asemenea, toți cei demisionari se consideră pro-UE, pro-NATO și suveraniști în egală măsură, lucruri abandonate de POT, și au transmis că “plecarea noastră nu a avut legătură cu rezultatul alegerilor.
“Noi am avut mai multe momente în care am vrut să plecăm, dar nu au fost momentele potrivite din diverse motive”, a mai declarat Tasica Simu.