In vizor

Mureșenii care au furat puii de urs dintr-un bârlog au fost prinși de Poliție

În ceea ce privește cazul ursuleților scoși din bârlog, Garda de Mediu Mureș face următoarele precizări: în data de 04.03.2025, videoclipul a ajuns la comisarul-șef, fără a exista, la acel moment, informații despre locul săvârșirii faptei sau identitatea făptașului. Pentru clarificarea acestor aspecte, comisarul-șef a transmis videoclipul către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș, astfel încât, în funcție de locația infracțiunii, să poată fi luate măsurile necesare.

În urma verificărilor efectuate de IPJ Mureș, s-a stabilit că fapta a fost comisă în județul Mureș, iar polițiștii au identificat făptașii. Drept urmare, în data de 05.03.2025, Garda de Mediu Mureș a transmis o adresă către IPJ Mureș, în baza căreia a fost deschis un dosar penal. Având în vedere că instituția noastră nu are atribuții de urmărire și cercetare penală, cazul a fost preluat de IPJ Mureș.

Mulțumim colegilor de la Biroul Protecția Animalelor și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș pentru sprijinul acordat.

Exit mobile version