Ministerul Sănătății a transmis că apreciază preocuparea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind furnizarea serviciilor în spitale, însă atrage atenția că acțiunile…
Primăria Municipiului Târgu Mureș a anunțat că a publicat Proiectul Bugetului Local pentru anul 2025, care, conform legii, se află în dezbatere…
Sófalvi Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș a fost distins cu premiul „Dinu Săraru”. Duminică, 23 februarie 2025, a început la București, cea…
Indicii de poluare au fost depășiți la Târgu Mureș pentru a șasea oară în acest an, ultimele măsurători de la stația de…
Facultatea de Farmacie, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, și compania AstraZeneca organizează, în data de 6 martie 2025, ora 16:00, workshopul ”Artificial…
După susținerea mai multor examene și probe de anduranță pe care le-a trecut cu brio, cel mai nou Salvator Montan cu acte…
Un consorțiu condus de E.ON primește 45 de milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea infrastructurii de încărcare a mașinilor și…
Meșterul popular Petruț Chirteș din satul Dulcea, comuna Ibănești, declarat Tezaur Uman Viu, le-a arătat, luni, celor peste 30 de participanți la…
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a găzduit luni, 24 februarie 2025, o întâlnire între…
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș informează comunitatea academică cu privire la o serie de oportunități de burse în străinătate pentru studenți, doctoranzi…
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, la o ghenă de gunoi de pe…
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au desfășurat o acțiune operativă în localitățile de competență, în scopul prevenirii și combaterii delictelor silvice….
Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2024 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru…
România a promis în 2021 prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) că va face o reformă și în ceea ce…
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr, de…
