In vizor

Bărbat atacat de urs în timp ce lucra pe câmp; acesta a sunat la 112

Un bărbat în vârstă de 66 de ani din comuna Hodac a fost atacat de urs în timp ce lucra pe câmp, a informat, sâmbătă, ISU Mureș.

Conform sursei citate, bărbatul fost atacat de un urs, în timp ce desfășura activități agricole, în extravilanul localității Dubiștea de Pădure, comuna Hodac.

‘În urma incidentului, bărbatul a suferit leziuni corporale, însă a reușit să se deplaseze în localitate, de unde a alertat autoritățile prin numărul unic de urgență 112. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje medicale, pentru acordarea îngrijirilor specifice, precum și o echipă de polițiști, pentru efectuarea cercetării la fața locului. În cauză a fost întocmit un dosar penal de vătămare corporală din culpă’, a precizat IPJ Mureș.

Bărbatul a suferit răni grave la nivelul feței, fiind în stare critică (cod roșu medical), cu multiple leziuni și semne de desfigurare în urma atacului. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj SMURD de prim ajutor și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, informează ISU Mureș.

De asemenea, la fața locului se deplasează reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Mureș, ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Mureș și ai autorității publice locale, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.