In vizor

Administrațiile publice locale din peste 20 de comune din Mureș au suspendat programul cu publicul

Primăriile din peste 20 de comune din județul Mureș, ai căror angajați sunt afiliați la Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor (SCOR), au suspendat, începând de marți, programul cu publicul pe perioadă nedeterminată.

‘Avem 21 de administrații publice locale care protestează. Până nu avem o decizie a Guvernului pe partea de administrație, care nu a fost soluționată, iar primarii sunt de acord, mergem în continuare cu protestul. Așteptăm să vedem, fiindcă, spre exemplu, vinerea trecută se vorbea despre o reducere de personal de 25%, acum se discută de procente mult mai mari. Primăriile de comune vor ajunge să nu mai aibă cu cine să lucreze. Într-adevăr, depinde de la comună la comună, se va cere o situație exactă de la Prefectură. Lucrurile sunt foarte complicate. Spre exemplu, fiecare comună e obligată să aibă arhitect-șef, experți pe fonduri europene sau pe achiziții, nu vine nimeni pe un salariu de 3.000-4.000 de lei, fiindcă preferă să meargă în privat, la firme de consultanță, unde se câștigă mult mai bine. Apoi a apărut ideea cu jumătatea de om, adică un anumit serviciu să fie făcut de un om la două comune. Cetățeanul care vine la primăria de comună nu va înțelege că asistentul social, secretarul sau contabilul e plecat în cealaltă comună’, a declarat marți, pentru AGERPRES, liderul SCOR Mureș, Adrian Crăciun.

 

Liderul sindical a spus că, în condițiile unor reduceri drastice de personal, majoritatea primăriilor de comune, care oricum nu au organigrama completă, nu vor mai putea acoperi servicii importante pentru cetățeni.

‘Pur și simplu nu vom putea acoperi serviciile pentru cetățeni. Abordarea nu este corectă. UAT-urile administrează teritorii, avem foarte multă activitate cu terenurile din comună, tot ce ține de APIA, primăriile fac aproape tot dosarul, oamenii merg cu dosarele aproape soluționate pentru subvenții. De aceea, raportarea la numărul de locuitori nu este una sănătoasă. Trebuie să pui în calcul suprafața pe care o acoperă fiecare comună și serviciile pe care le are cetățeanul. Rolul nostru acesta este, să nu purtăm pe drum cetățeanul câte 40-50 de kilometri’, a spus Adrian Crăciun.

Lidera SCOR din Primăria Sântana de Mureș, Corina Câmpean, a arătat că problemele de personal de specialitate pe anumite domenii se datorează, în special, salarizării deficitare și că mult invocata digitalizare a primăriilor nu a însemnat altceva decât o atribuție în plus.

‘Toate dosarele întocmite de UAT-uri pe computer trebuie să fie imprimate și pe hârtie. Așa cere Curtea de Conturi. Tot ce se face pe computer trebuie listat și îndosariat. Noi, pe perioada acestui protest, nu avem program cu publicul. Dar faptul că nu avem program cu publicul nu înseamnă că nu lucrăm. Profităm de ocazie să arhivăm numeroasele documente pe care nu reușim să le facem în timpul programului normal de muncă. Se lucrează intens în fiecare birou, chiar dacă nu este program cu publicul. În plus, există activitate pe tot ce se poate face online’, a precizat Corina Câmpean.

 

Secretarul General al comunei Sântana de Mureș, Cosmina Blănaru, a arătat că, după calculele Guvernului, acest UAT, aflat în proximitatea municipiului Târgu Mureș, care numără peste 6.650 de locuitori conform datelor statistice (6.612 conform recensământului), dar care în realitate ar avea circa 8.000 și circa 1.000 persoane juridice, ar trebui să funcționeze cu 19 angajați, lucru absolut imposibil.

Pe organigrama Primăriei Sântana de Mureș, a precizat Cosmina Blănaru, în aparatul propriu sunt 39 de posturi, din care sunt ocupate 31, două din aceste posturi fiind temporar vacante.

Primarul din Sântana de Mureș, Dumitru Moldovan, a spus, la rândul său, că modul de reducere a personalului nu a fost gândit în funcție de specificul localităților și că, cel puțin în această comună, s-au făcut economii importante prin achiziționarea de utilaje și prin angajarea unui administrator pentru sala de sport.

‘Am achiziționat utilaje, atât cu banii noștri, cât și prin GAL, tocmai în ideea unei gospodăriri mai bune a comunei. Am pornit de la ideea că, în momentul în care făceam un contract de deszăpezire, firma solicita clar 5.000 de lei doar pentru faptul că ne stă la dispoziție și ulterior se taxau orele de lucru. Atunci am decis să ne cumpărăm excavatorul, tractorul, utilajul de deszăpezire tocmai în ideea în care noi să facem lucrul acesta cu oamenii noștri. Facem și economii și ne gospodărim mult mai bine. Dar, acum, oamenii aceștia vor trebui să plece pentru că nu-i mai putem ține. Ni se spune că noi trebuie să facem acte, UAT-ul este instituție care produce acte, nu produce alte bunuri. Noroc că nu am făcut societate pentru apă-canal. La ora actuală, apa și canalul în patru sate este întreținută de o singură persoană împreună cu viceprimarul. Ne chinuim de doi ani să predăm rețeaua operatorului regional de apă, încă nu s-a reușit, deși ne-am conformat la tot ce ne-au cerut. În plus, la sala de sport, avem o persoană care se ocupă de gestionare și primește 2.000 de lei pe lună. Vom fi obligați să externalizăm serviciul, iar o firmă cere 10.000 lei pe lună. Care e economia?’, a afirmat Dumitru Moldovan.

Totodată, edilul consideră că, prin reducerile de personal, așa cum au fost gândite a nivelul Guvernului, proiectele vor stagna, comunele nu vor mai putea fi gospodărite corespunzător, iar timpul de așteptare pentru eliberarea unor documente se va dubla sau chiar tripla.

Exit mobile version