Meșterul popular Petruț Chirțes din comuna Ibănești, declarat Tezaur Uman Viu, a reușit, împreună cu membrii Grupului vocal Dulcea, să adune o întreagă colecție de cămăși și elemente de port popular din vechime, de pe Valea Gurghiului, care sunt păstrate la Muzeul Satului Dulcea, pe care l-au înființat într-o căsuță tradițională, salvată de la paragină.
Alături de porturile populare autentice, provenind în special de pe Valea Gurghiului, în Muzeul Satului din Dulcea, comuna Ibănești, meșterul popular Petruț Chirteș și grupul din care face parte au colecționat numeroase obiecte arhaice, oferind astfel o lecție autentică despre meșteșugurile tradiționale, obiceiurile locului, îndeletnicirile localnicilor și muzica populară care definesc zona.
‘Primul lucru, vă zic bine ați venit în satul meu, Dulcea, cel mai iubit sat de mine! Aici m-am născut și numele ăsta de Dulcea vine de la apă. E foarte, foarte bună apa de aici, din zona noastră. Pot să vă spun că aici vin mulți din Reghin și din Târgu Mureș pentru a lua apă de la izvoare. Așa o calitate are apa aceasta, încât poți să o ții și trei luni în beci și tot e bună de băut. Ne aflăm la Muzeul Satului Dulcea, asta e zestrea satului Dulcea. Un bun prieten ne-a lăsat casa asta, care era o paragină, dar noi am pus mână de la mână și am făcut tot ce vedeți. Casa are aproape o sută de ani și mi-a plăcut foarte mult că-i originală, veche, așa cum era căsuța în care m-am născut, cu grinzi, fără tavane din astea moderne, ci cu scândură. Stâlpii de la pridvor se făceau din stejar, cu modele extraordinare, care dovedește că cei ce le făceau stăpâneau bine tehnica lemnului. În vremurile alea nu erau strunguri, dar erau oameni care știau tehnica lemnului, erau foarte deștepți și pricepuți, chiar și Brâncuși a folosit aceste tehnici la Coloana Infinitului’, a declarat, pentru AGERPRES, Petruț Chirteș.
Declarat Tezaur Uman Viu, fiind unul dintre puținii sculptori de troițe rămași în viață, precum și unicul sculptor de lăzi de zestre, Petruț Chirteș ne-a poftit apoi în interiorul Muzeului Satului din Dulcea și ne-a arătat numeroasele obiecte de cult, obiecte casnice străvechi, un război de țesut, porturi populare, mobilier și multe altele, care au în spate cel puțin câte o poveste.
‘Aici am o crintă care exista în gospodăria omului care avea o vacă sau două și făcea brânză. Are un mic șanț prin care curge zerul. Capacul ăsta apăsa cașul în jos, pentru a se scurge. Crinta se mai folosește și azi, uneori, dar nu mai sunt vaci în curțile oamenilor. Mai avem aici budana în care se punea brânza pe iarnă și lua gustul de lemn, un pic iute, și tare bună mai era. Mai avem butoiul de ținut țuica la casa omului, avem litra – măsurătorile vechi pentru lapte, cereale etc. Aici avem multe obiecte pe care le-am primit prin femeile care sunt în corul Zestrea Satului Dulcea. Fără un muzeu, un sat își pierde identitatea, altfel nimeni nu știe că am fost aici cândva… Mai avem oalele de lut, avem lucruri foarte vechi. Priviți aceste cămăși populare și sumanul de pe manechin. Este atât de vechi încât nici nu mai știm când a fost făcut’, a spus Petruț Chirteș.
Meșterul adaugă că valoarea obiectelor din Muzeul Satului din Dulcea a fost certificată de numeroși muzeografi, care au remarcat în primul porturile populare românești pe care le deține, unele dintre acestea putând fi lesne incluse în categoria tezaur.
Între obiectele expuse la Dulcea, care compun porturile populare românești, regăsim cămăși populare, pieptare cu cănaci, cămăși cu diferite broderii specifice zonei, învelitori sau ștergare de cap, catrințe cu trup vânăt, brâuri femeiești și bărbătești, cămăși cu cept și multe altele. De asemenea, aici găsim și portul popular pentru copii și pentru nou-născuți, precum și un veritabil pat de zestre.
Muzeografii care au trecut pragul micului muzeu au arătat că elementul care se ia în considerare pentru stabilirea tipologiei iei sau cămășii este croiul, atât modul în care sunt alcătuiți stanii (piepții și spatele), cât și felul de prindere a mânecilor la stani, din umăr sau din gât și că, în funcție de acest lucru, există ia dreaptă și ia încrețită la gât.
Astfel, în expoziția de la Dulcea regăsim cămașa dreaptă sau bătrânească, întâlnită în zonă sub forma cămășii cu platcă, o variantă a cămășii drepte, pătrunsă în portul țărănesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cămașa încrețită la gât, cunoscută și cămașa de tip carpatic, căreia i se mai spune ‘cămașă românească’.
Specific zonei Gurghiului, în micul muzeu regăsim cămașa cu mânecă fără altiță în croi, cea cu răscroială la baza gâtului, cămașa cu mânecă largă, cămașa cu volan sau fodori, realizată cu ajutorul unui șnur sau cămașa cu manșetă ori pumnași. Pe lângă cămășile încrețite la gât, la Dulcea remarcăm și cămașa cu umăr, cămașa cu umăr și râuri, dar și cămașa cu șire peste cot.
‘Valoarea artistică a cămășii femeilor din satele mureșene este amplificată de dispunerea câmpurilor ornamentale, în așa fel încât să sublinieze linia croiului și să pună în evidență silueta femeii care le poartă, de cromatica sobră, cu decor predominant negru, pe fondul alb al pânzei (zona Târnavelor), de un registru cromatic amplificat la cele mai noi, odată cu folosirea vopselelor cumpărate de la prăvălie și a introducerii de noi materiale pentru realizarea decorului: firul de mătase, firul metalic auriu și argintiu, mărgelele și paietele, dar la care păstrarea câmpurilor ornamentale tradiționale asigură menținerea echilibrului estetic’, se arată în cercetarea intitulată ‘Costumul popular românesc mureșean’, efectuată de Maria Borzan și Roxana Maria Man de la Muzeul Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin.
Potrivit studiului, în zona Gurghiului, a Mureșului Superior, dar și în celelalte zone folclorice ale județului Mureș, materiile prime folosite pentru confecționarea cămășilor au fost, la început, cânepa și inul, apoi bumbacul, care domină sfârșitul secolului al XIX-lea, până la jumătatea secolului XX, când apare pânza industrială. În rest, pânza era țesută în casă, în două ițe, iar pentru ornamentarea cămășilor, la început, s-a folosit lâna, cânepa și inul, în coloritul natural, iar mai târziu vopsitul cu mijloace casnice.
‘Ia românească a devenit un brand de țară recunoscut de toată planeta, în urma evenimentului inițiat de comunitatea online ‘La Blouse Roumaine’ și sărbătorită la 24 iunie – de Sânziene – ca Ziua Internațională a Iei. În această zi, fiecare femeie este invitată să îmbrace ia, și de ce nu, întreg costumul popular. Îmbrăcându-l vei trăi un sentiment deosebit, un fel de mândrie națională, ai impresia că îmbrăcând costumul popular ai luat asupra ta visele și aspirațiile neamului tău. Îmbracă ia și costumul popular pentru că ele te înnobilează, îți dau măreție și valoare. Trăiește acest sentiment din plin și te bucură că ești român!’, se mai subliniază în studiul Mariei Borzan și al Roxanei Maria Man. AGERPRES